joi, 4 decembrie 2008

Guvernul croat,criticat pentru arestarea fondatorului unui grup anti-Sanader de pe Facebook


ZAGREB, Croaţia -- Opoziţia l-a acuzat luni (1 decembrie) pe prim-ministrul Ivo Sanader de sprijinirea încălcării drepturilor omului după ce poliţia a interogat un tânăr pentru crearea unui grup de oponenţi ai lui Sanader în reţeaua socială online Facebook. Niksa Klecak, în vârstă de 22 de ani, şi-a denumit grupul "Pariez că pot găsi 5 000 de persoane care nu îl plac pe Sanader". Poliţia declară că l-a investigat pe acesta din cauza unui montaj fotografic în care Sanader apare în uniformă nazistă. Legea croată interzice simbolurile naziste. Klecak a fost eliberat doar după ce a dovedit că nu el a încărcat fotografia pe internet. Zoran Milanovic, liderul formaţiunii de opoziţie Partidul Social Democrat, a afirmat că acest caz este un "precedent periculos", care periclitează libertatea de expresie. (Vecernji List, AP, Javno - 01/12/08)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com

********************************

03/12/2008

Premierul croat Ivo Sanader a fost supus luni unui tir de acuzaţii pentru arestarea unui activist al opoziţiei care a fondat un grup pe Facebook pentru a-l critica.

Liderul principalului partid de opoziţie din Croaţia, Partidul Social Democrat (SDP), a condamnat luni (1 decembrie) autorităţile guvernamentale pentru arestarea unui activist de partid care a fondat un grup pe Facebook pentru a-l critica pe premierul Ivo Sanader.

"Aştept ca Sanader să spună dacă el crede că a fost o metodă bună, pe care poliţia ar trebui să o reţină şi să o folosească, sau dacă este un precedent care nu trebuie să se mai repete", a afirmat liderul SDP, Zoran Milanovic, la Zagreb.

Niksa Klecak, în vârstă de 22 de ani, liderul Forumului Tineretului SDP din Dubrovnik, este fondatorul unui grup Facebook intitulat "Fac pariu că pot găsi 5 000 de persoane care nu-l plac pe Sanader". Poliţia l-a interogat vineri, după ce pe pagina de start a grupului a apărut un montaj foto în care premierul apărea în uniformă nazistă. Klecak a negat încărcarea fotografiei pe site, afirmând că oricare din cei 6 500 de membri ai grupului ar fi putut face acest lucru.

Poliţia nu a putut găsi dovezi care să ateste că activistul SDP deţinea materiale cu însemne naziste – interzise de legea croată – şi l-au eliberat.

Klecak a afirmat că acţiunea poliţiei a fost motivată politic şi că în spatele acesteia s-a aflat filiala locală a Uniunii Democrate Croate (HDZ), formaţiunea lui Sanader.

Autorităţile ar trebui să fie capabile să facă distincţia între satiră şi exprimările rasiste şi fasciste, a spus Milanovic. Arestarea lui Klecak pune în pericol libertatea de exprimare, a subliniat el, cerându-i lui Sanader să o condamne.

Cu toate acestea, premierul nu a fost de acord, afirmând că joaca cu zvastica sau cu alte simboluri naziste sau ustaşe nu are nimic de-a face cu satira.

"Nu există satiră cu însemne naziste", a afirmat Sanader într-un interviu acordat luni postului naţional de radio. "Tot ceea ce se întâmplă pe Facebook cu acel însemn nazist nu este îndreptat împotriva primului ministru, ci împotriva democraţiei din Croaţia"."Tot ceea ce se întâmplă pe Facebook cu acel însemn nazist nu este îndreptat împotriva primului ministru, ci împotriva democraţiei din Croaţia", a afirmat premierul Ivo Sanader.

El a mai afirmat că nu a ştiut de acţiunile întreprinse de poliţie în acest caz pentru că nu se afla în ţară la acea dată.

Privind arestarea lui Klecak ca pe "abuz notoriu al poliţiei în scopuri politice", analistul politic Jelena Lovric a afirmat pentru agenţia AP că aceasta demonstrează că guvernul "nu poate influenţa internetul, iar acest lucru îl înspăimântă".

Negând acuzaţiile privind motivaţia politică, şeful poliţiei din Croaţia, Vladimir Faber, a insistat că investigaţia nu a avut legătură cu afilierea politică a lui Klecak.

Faber a declarat de asemenea că poliţia a acţionat conform legii, dar a cerut scuze familiei lui Klecak pentru toate neplăcerile suferite în timpul percheziţionării apartamentului lor.

Între timp, potrivit AP, numărul site-urilor antiguvernamentale de pe Facebook s-a înmulţit rapid la sfârşitul săptămânii. Unul din aceste site-uri, care cere organizarea unui protest anti-Sanader la sfârşitul lunii, a atras 80 000 de membri.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com

Foto: Getty Images; Facebook

Grupul lui Niksa Klecak, postat pe Facebook se numeste:

Kladim se da cu naci 5000 facebookera koji ne vole Sanadera!

marți, 2 decembrie 2008

Lista noilor parlamentari

Lista noilor parlamentari potrivit proceselor verbale inregistrate la Biroul Electoral Central.

BUCURESTI
**Camera Deputatilor
Colegiul1: Bogdan Olteanu (PNL); Colegiul 2: Daniel Budurescu (PNL); Colegiul 3: Ludovic Orban (PNL); Colegiul 4: Costica Canacheu (PD-L); Colegiul 5. Georgian Pop (PSD+PC); Colegiul 6. Rodica Nassar (PSD+PC); Colegiul 7. Florian Popa (PSD+PC); Colegiul 8. Brandusa Novac (PD-L); Colegiul9. Theodor Paleologu (PD-L); Colegiul10. Catalin Croitoru (PD-L); Colegiul11. Sulfina Barbu(PD-L); Colegiul12. Cristian Petrescu (PD-L); Colegiul13. Danile Pirpiliu (PD-L); Colegiul14. Radu Zatreanu (PD-L); Colegiul15. Silviu Prigoana (PD-L); Colegiul16. Sergiu Andon (PSD+PC); Colegiul17. Ruxadra Jipa (PSD+PC); Colegiul18. Doina Burcau (PSD+PC); Colegiul19. Daniela Popa (PC); Colegiul20. Oana Niculescu-Mizil (PSD); Colegiul21. Dumitru Chirita (PSD+PC); Colegiul22. Alina Gorghiu (PNL); Colegiul23. Aura Vasile (PSD+PC); Colegiul24. Daniel Geanta (PD-L); Colegiul25. Elena Udrea(PD-L); Colegiul26. Florea Damian (PSD+PC); Colegiul 27. Cornel Pieptea (PNL); Colegiul 28. Danut Liga (PD-L)
**Senat
Colegiul1. Sergiu Nicolaescu (PSD); Colegiul2. Crin Antonescu (PNL); Colegiul3. Cristi Diaconescu (PSD); Colegiul4. Anca Boagiu (PD-L); Colegiul5. Vasile Blaga (PD-L); Colegiul6. Cristian Radulescu (PD-L); Colegiul7. Cristian Topescu (PNL); Colegiul8.Dan Voiculescu (PC); Colegiul9. Catalin Voicu (PSD); Colegiul10. Ecaterina Andronescu (PSD); Colegiul11. Radu F. Alexandru (PD-L); Colegiul12. Gabriel Mutu (PD-L)

Continuarea listei cu numele noilor parlamentari, pe colegii si judete le gasiti pe portalul Hotnews .

Foto: Antena 3

luni, 1 decembrie 2008

Rezultate alegeri-noiembrie 2008

Biroul Electoral Central a anunţat că potrivit datelor centralizate din 99,62% din totalul secţiilor de votare, PSD+PC se situează pe primul loc, cu 33,09% la Camera Deputaţilor şi 34,12% la Senat. PD-L a obţinut la Camera Deputaţilor 32,34%, iar la Senat 33,57%, potrivit rezultatelor parţiale. PNL se situează pe locul al treila cu 18,57% la Camera Deputaţilor şi 18,75% la Senat. UDMR a obţinut 6,18% din voturi la Camera Deputaţilor şi 6, 41% la Senat. Celelalte formaţiuni politice s-au situat sub pragul electoral de 5%.Cu 3,17% la Camera Deputaţilor şi 3,59% la Senat, PRM cel mai probabil nu va intra în Parlament. PNG-CD are, potrivit rezultatelor parţiale de la ora 14, 2,29% la Camera Deputaţilor şi 2,55% la Senat. Alte partide politice au obţinut mai puţin de 1%. Biroul Electoral Central va reveni cu noi rezultate parţiale marţi la ora 10.00 Rezultate finale BEM - PD-L a obţinut la Bucureşti 38,37% la Senat şi 37,55 % la Camera Deputaţilor PD-L este primul clasat la alegerile pe Bucureşti, cu 38,37% la Senat şi 37,55% la Camera Deputaţilor, fiind urmat de PSD+PC cu 34,82% la Senat şi respectiv 33,42% la Camera Deputaţilor, anunţă BEM, după centralizarea rezultatelor de la toate secţiile de votare din Capitală.
REALITATEA.NET - BEC: PSD şi PC tot în frunte, potrivit rezultatelor parţiale Potrivit BEM, pe locul trei se află PNL cu 15,52% la Senat şi 15,84% la Camera Deputaţilor. Următorii clasaţi sunt PNG-CD, care a obţinut cu 4,99% la Senat şi 4,93 la Camera Deputaţilor, urmat de PRM, care a obţinut pentru Senat 4,81% şi respectiv 4,12% pentru Camera Deputaţilor. Partidul Verde Ecologist a obţinut 0,86% la Senat şi 0,75% la Camera Deputaţilor, iar restul partidelor au obţinut sub 1% din voturi. În afară de cei trei candidaţi pentru Camera Deputaţilor care au intrat direct în Parlamentul, restul vor trebui să aştepte redistribuirea.

duminică, 30 noiembrie 2008

Exit-poll la ora 16/Prezenta la vot

BEC: Prezenţa la vot a fost de 34,48%
Prezenţa la vot, pana la ora 18, în 21 de judeţe a fost superioară mediei naţionale. Printre acestea se numără Teleorman - 47,06%, Ilfov - 41,72%, Vrancea 43,17%, Neamţ - 41,31% şi Giurgiu-42,5%.
În municipiul Bucureşti, prezenţa la vot până la ora 18 a fost de 25,90%. În sectorul 1 - 29,86%, sectorul 2 - 29,66%, sectorul 3 - 22,23%, sectorul 4 - 23,73%, sectorul 5 - 26,11% şi sectorul 6 - 25,51%, potrivit BEC.

Următoarea statistică privind prezenţa la vot va fi anunţată la ora 19.30.
*********
EXIT-POLL - Ora 16

INSOMAR-RTV :
Alianta PSD+PC - 39%
PDL - 30,2%
PNL - 19,2%
UDMR - 6,3%

CCSB-Antena 3 :
Alianta PSD+PC - 38,6%
PDL - 28,5%
PNL - 21,1%
UDMR - 5,8%

duminică, 5 octombrie 2008

Piata Universitatii 1990- Editia III


Coperta carte











Piaţa Universităţii 1990-Ediţia III


Autor:Romulus Cristea;



Editura: Foc Filocalia & Karta Graphic;

320 pagini;

Coperta color: Titi Amzăr;

Foto: Toni Bedros, Lucian Alexandrescu, Victor Roncea, Romulus Cristea, Mircea Vlad, George Roncea si alţii;

Lansare: 3 octombrie 2008, ora 11

******************

Prefaţă


Chiar dacă nu există în dicţionare, mineriada a devenit termenul generic care desemnează raidurile şi violenţele exercitate de către grupuri organizate de mineri împotriva concetăţenilor, în România postdecembristă.

În conştiinţa oamenilor, mineriada este similară cu actele de teroare. Hoardele de mineri constituite în grupări de tip paramilitar înarmate cu bâte, târnăcoape, lopeţi, lanţuri, sfredele, cuţite au acţionat repetat, începând cu primele luni ale anului 1990, împotriva populaţiei civile, susţinute fiind de diverse grupări politice şi exponenţi ai puterii.

În perioada postdecembrista, au existat 6 mineriade în anii 1990, 1991 şi 1999. În anul 1990, au existat trei astfel de acţiuni ale minerilor care au venit să sprijine contestatul regimul condus de Ion Iliescu. Cea mai cunoscută rămâne intervenţia violentă a minerilor chemaţi de autorităţi, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, pentru împrăştierea manifestanţilor paşnici din Piaţa Universităţii.

Perioada care a urmat zilei de 25 decembrie 1989 (executarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, la Târgovişte) şi până la declanşarea manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii, din ziua de 22 aprilie 1990, a fost una plină de evenimente şi de frământări sociale. Aproape că nu a existat zi în care să nu existe adunări publice, mitinguri, marşuri sau proteste individuale.

Dacă în primele zile se solicita insistent adevărul despre evenimentele din primele zile ale revoluţiei şi ajutorarea familiilor celor ucişi şi răniţi, în scurt timp a urmat un şir lung de proteste la adresa noii conduceri a ţării (anunţate ca “provizorie”) şi al cărui exponent era Ion Iliescu, un fost demnitar comunist cu o activitate controversată.

O mână de oameni au blocat pe 22 aprilie 1990 Piaţa Universităţii, declanşând un fenomen considerat ca fiind cea mai amplă şi spectaculoasă mişcare socială din perioada de tranziţie postdecembristă a României.

Cea mai mare manifestaţie -maraton, anticomunistă, a început la data de 22 aprilie 1990 şi a încetat în acelaşi an, în ziua de 13 iunie ca urmare a intervenţiei violente a autorităţilor. În noaptea de 13-14 iunie, în Capitală, a a vut loc un veritabil război urban soldat cu morţi şi răniţi prin împuşcare. Au fost incendiate sediile Ministerului de Interne, Poliţiei Capitalei, Televiziunii Române şi SRI. Zeci de autovehicule au fost distruse. Din mulţime erau lansate sticle incendiare de către persoane rămase până în prezent neidentificate. Pe străzi au fost scose tancurile şi unităţile de intervenţie ale Ministerului Apărării şi Ministerului de Interne. Armata a ripostat cu muniţie de război iar din elicoptere se aruncau mii de fiole lacrimogene. Un fum gros acoperea centrul Capitalei.

Represiunea a continuat până în 15 iunie ’90, folosiţi fiind şi minerii din Valea Jiului care au răspuns apelului preşedintelui Ion Iliescu de a “curăţa Capitala de huligani”. În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, au ajuns în Bucureşti peste 10.000 de mineri, continuând să sosească alte şi alte garnituri. În total, s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstraţie de forţă fără precedent adresată bucureştenilor ce trebuiau cuminţiţi. Ortacii au fost aduşi cu 11 garnituri de tren şi zeci de autobuze. Au fost reţinute 1030 persoane şi au fost emise 165 mandate de arestare. Cei reţinuti au fost duşi la două unităţi militare, la Măgurele şi Băneasa. Unii au fost eliberati dupa 2-9 zile, alţii după detenţii care au durat luni de zile. Au fost rănite 746 persoane şi oficial au fost înregistraţi 6 morţi, din care 4 prin împuşcare. Reprezentanţii unor asociaţii neguvernamentale susţin că numărul morţilor din acele zile depăşeşte 100.

Apelativul “golani” folosit de ex-preşedintele Iliescu, la adresa protestatrilor din centrul Capitalei a făcut ca demonstraţia maraton să mai fie supranumită şi “Golaniada”. Timp de 52 de zile, manifestanţii din Piaţa Universităţii au protestat paşnic, în zona proclamată “Liberă de neocomunism” şi “Centrul libertăţii şi democraţiei României.

Romulus Cristea


Vezi si articolul de la:
http://21decembrie.wordpress.com

vineri, 5 septembrie 2008

De la Timişoara. Un blog despre revoluţia din 1989

Marius Mioc din Timişoara a deschis recent un blog dedicat, despre revoluţia română din decembrie 1989. Blogul intitulat "Blogul lui Marius Mioc- despre revoluţia din 1989 şi ce a urmat după ea" poate fi accesat la adresa: http://mariusmioc.wordpress.com/.



Pe blogul lui Mioc găsiţi postate o serie de articole despre revoluţie, recenzii, despre Institutul Revoluţiei Române, marturii culese din surse directe, precum şi numeroase fişiere video, audio, plus fotografii document. Secţiunea "Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video" conţine câteva zeci de înregistrări în format digital despre evenimentele din decembrie 1989.



Pe acelaşi blog găsiţi de asemenea numeroase repere bibliografice legate de subiectul revoluţiei din 1989 şi despre evenimentele ulterioare care au avut sau au legătură cu aceasta.
Citiţi despre acest subiect şi pe blogul Asociaţiei 21 Decembrie, de la adresa:
http://21decembrie.wordpress.com

marți, 26 august 2008

Recenzie carte "Revolutia 1989" (audio)

Recenzie la volumul "Revolutia 1989"/autor:Romulus Cristea, realizata de William Totok, la Europa Libera; 27 decembrie 2006



REVOLUTIA 1989


Editura: Romania pur si simplu;

Prefata: William Totok;

ISBN: 973-87007-8-7;

Nr. pagini: 330

Data lansarii: 27 decembrie 2006.

Un proiect: Asociatia 21 Decembrie & SSPR & Romulus Cristea


sâmbătă, 31 mai 2008

Apel pentru casarea sentintelor politice



Un apel pentru casarea tuturor sentintelor politice pronuntate de tribunalele din Romania in perioada comunista a fost postat pe Web. Apelul este redactat de istoricul Andrea Varga, din Ungaria, realizatoarea expozitiei itinerante "Printre randuri". Ea subliniaza ca acest demers este cu totul in afara politicii.

Apelul poate fi accesat - si semnat - la adresa:

http://www.lorinc.com/sign/

Reamintim ca Romania este singura tara europeana fosta comunista unde un mare numar de luptatori anticomunisti raman, in acte, inclusiv in cazier, persoane care au incalcat in mod criminal legile Statului. Ale aceluiasi stat care, cu autoritatea celei mai inalte demnitati, aceea de Presedinte, a condamnat crimele comunismului, impotriva caruia s-au ridicat acesti oameni.
Foto: Romania libera
Romania libera online